Este, deocamdată, numai un exercițiu de imaginație! 99% dintre repondenți îl vor considera, probabil, abracadabrant. Suedia sau Cehia? Care dintre ele va fi „Regina Europei” la capătul acestui turneu final? Un asemenea „Quiz” pare, mai degrabă, un joc pueril, însă așa ar fi fost și în 1992 sau 2004.
Ce ați fi răspuns la întrebările „Danemarca?” ori „Grecia?” Personal, aș fi răspuns „Oricare dintre Germania, Franța, Spania, Italia sau Anglia, dar nicidecum Danemarca sau Grecia!” Și 99 la sută ar fi avut același răspuns. Doar că trofeul a luat drumul Copenhagăi și, ulterior, al Atenei.
Astăzi, la întrebarea Suedia sau Cehia, rațiunea mă împinge să-mi justific opțiunile: 1. Franța (în ciuda sincopei din meciul contra Ungariei), 2. Italia (pentru jocul compact, de echipă), 3. Germania (fiindcă Mannschaft-ul nu moare nici atunci când moare!)
Nu aș miza, rezonabil, pe Suedia ori Cehia! La începutul acestui turneu, n-am avut nicio favorită, așa încât nu pot fi suspectat de aprecieri părtinitoare. Doar meciurile de până acum mi-au indus sus-amintita ierarhie apriorică: 1. Franța, 2. Italia, 3. Germania.
Dacă m-aș încumeta, totuși, să pariez, aș paria pe… frumusețea fotbalului. Pe imprevizibilitatea lui. Și – de ce nu? – aș paria pe Suedia sau Cehia.
În 1992, la capătul meciurilor din grupe, Danemarca înregistrase o linie șubredă de clasament: 3 meciuri (1-1-1), dintre care un meci câștigat, un egal și o înfrângere (2-1 contra Franței, 0-0 cu Anglia și 0-1 împotriva gazdei, Suedia). Schmeichel, Povlsen, Brian Laudrup, Elstrup ori Vilfort aveau însă să surclaseze Olanda (în semifinale, la penalty-uri) și Germania (2-0 în finală), scriind istoria unui „European” atipic.
În 2004, Grecia a avut un parcurs similar danezilor: 1-1-1, la sfârșitul grupelor (2-1 cu Portugalia, gazda turneului, 1-1 contra Spaniei și 1-2 împotriva Rusiei). Sferturile (1-0 administrat Franței), semifinala adjudecată în prelungiri, în dauna Cehiei (1-0/0-0, cu „golul de aur”) și finala (1-0 cu Portugalia) i-au zeificat pe Nikopolidis, Dellas, Seitaridis, Zagorakis și Charisteas. „Euro 2004” le-a gravat numele elenilor, întru veșnicie, pe zidurile „Pantheonului” fotbalului european.
Suedia lui 2021 a bifat, pentru moment, un egal (0-0 cu Spania). De asemenea și Cehia (care a „șchiopătat” într-un 1-1 împotriva Croației). Ambele au și câte o victorie. Poate urmează eșecurile pentru a figura, la crepusculul grupelor, cu un bilanț „profetic”: 1-1-1. Vom afla!
Până la ultimul fluier al finalei, imaginația ne permite să rostogolim ipoteze, să sorbim din dulcele nectar al fotbalului.
Am urmărit meciurile de până acum din grupe și, pe măsură ce am mușcat din „fructul interzis”, pentru România, al acestui Euro, pe măsură ce am înaintat spre sâmburele unui turneu final, amarul m-a năpădit. Sunt sigur că pe fiecare dintre voi, în parte! E gustul amar al (încă unei) decepții. Nu suntem la „Euro 2020”. Suntem numai spectatori. Nu și actori! Actorii, printre care Suedia ori Cehia, sunt pe scenă! Noi suntem doar figuranții de la un „Euro” gol de vreo semnificație pentru „tricolori”.
Dar putem să ne jucăm, printr-un pariu iluzoriu, propriul joc! Să fim actori în propria piesă de teatru! Și de ce nu am juca, atunci, de ce nu am visa alături de Suedia?
Colegii lui Lindelof și Ekdal au moștenit alura de luptători de la varegii lui Birger Jarl și de la legendarul Gustav I, cel asemuit cu biblicul Moise, și pot așeza azi, de ce nu?, Europa la picioarele vikingilor.
Ei pot lega „momentul 1992” cu 2020(1) și să supună, iarăși, fotbalul continental la „Porțite Nordului”.
În meciul contra Spaniei, urmașii fizicianului Anders Celsius (părintele gradelor Celsius din termometrele moderne) au ”înghețat” scorul la 0-0 și, mai apoi, au dansat pe teren într-un 1-0 (împotriva Slovaciei) ca pe o melodie a „galben-albaștrilor” de la ABBA.
Iar show-ul pare că nu se încheie aici! Forsberg sau Isak au suficiente mijloace să „inoveze” către finală, așa cum omul de știință Alfred Nobel, compatriotul lor, le-a lăsat „moștenire” un drum sclipitor.
Sau de ce nu am juca, de ce nu am visa alături de Cehia?
Echipa lui Jaroslav Silhavy are o muzicalitate clasică, decupată din ariile lui Bedrich Smetana, care se deschid ca un orizont din vocea lui Schick, unul dintre ”tenorii” actualului Euro.
De altfel, de la Vaclik la Masopust, mingea circulă ca un arcuș pe vioara arhaică a lui Antonin Dvorak, fiul măcelarului cafegiu de la periferia Pragăi, de la mijlocul secolului XIX.
Jocul Cehiei e ca un „Vals de adio” pe care Milan Kundera l-a scris la Paris, ca mărturie a eliberatoarei „Primăveri de la Praga”. O primăvară din ’68, care s-ar putea repeta, triumfător, în vara lui 2021, în ultimul act de la Londra.
De ce nu am visa alături de ei?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER